Un deceniu de demenţă

Trăim un deceniu de demenţă. Unul mai perfid decât cele anterioare, şi, slavă domnului, omenirea nu a dus lipsă de nebuni care au condus naţiuni. Istoria a înregistrat o seamă de comportamente care au reliefat excesul de paranoia, demenţă sau comportament extrem, adus la nivelul cotidian cu o incredibilă nonşalanţă.

Nu facem acum o trecere în revistăa a cazurilor, mai mult sau mai mai puţin cunoscute, şi percepute de istorie ca fiind anormale (şi aşa destul de multe), ci ne vom opri la cele mai recente, care fac subiectul unor „scandaluri mondene” de presă.

Comportamentul unor lideri din mai multe ţări este, pentru unii, scandalos, iar pentru alţii, normal, în funcţie şi de fiecare individ, de modul sau de comportament social.

De aceşti oameni, irascibili şi violenţi, a depins soarta unor conducători, croiţi „după chipul şi asemănarea lor”, de accederea lor la putere.

Violenţa în politică nu este o noutate, şi nici de lungă durată, dar deosebit de periculoasă pentru întereaga omenire.

Noutatea care domină această perioadă este cea a unei globalizări a prostiei, a obsesiei de sex, care s-a extins la toate nivelurile, dar cu precădere acolo unde bântuie credinţa şi moralitatea propovăduită ca fiind divină.

Am trece peste toate cu înţelegere, ca fiind „slăbiciuni omeneşti”, dacă nu am şti că multe din aceste excese sunt voite, gândite în a face cât mai mult rău celor cu care vin în contact.

Nu putem trece cu vederea acţiunile lui Sarkozy, care au dus la o criză şi instabilitate în ţările arabe, cu efecte catastrofale pentru economia planetară. Pe cele extravagande ale lui Berlusconi, sau cele ale iubitului nostru conducător.

Despre, domnul Băsescu avem cuvinte „de laudă”. Este exemplul ipocriziei întruchipate, votat şi susţinut de un partid la fel de exponenţial, dar şi de o parte a populaţiei care au văzut în el modelul care-i defineşte.

Acum, văd la fel, dar simt altfel. La buzunare, dar vina nu este a conducătorilor votaţi de ei, ci a celor care nu înţeleg politica lor.

Despre iubitul nostru conducător, numai de bine. Ce pot să mai crezi de un şef de stat care se comportă ca un dictator?

Dar, toţi tac. Tac de frică pentru a nu fi scuturaţi de „oamenii preşedintelui”, care, întâmplător, sunt în poziţii de forţă, de intimidare, de arestere, pentru că aşa vrea „şeful”.

Din păcate, el este susţinut de o seamă de „jurnalişti”, mai mult decât lingăi, care-şi vând şi ţara pentru punga plină cu argiţi. Ori, de asta nu am dus lipsă.

Enervant este că aceeaşi „jurnalişti profesionişti”vin a doua zi să se disculpe de afirmaţiile preşedintelui, uitând faptul că ei au acceptat hârtia cu întrebări. Dacă erau, cum spun, şi cred ei, că sunt mari, ar fi putut anticipa, sau, lucru care nu se face, ar fi „negociat” răspunsul.

Or, ei au dat cu nesimţirea în gard, până la capăt, încercînd, apoi, să ne aburească, ca pe aurolaci, la magazinul din colţul străzii. Asta este trista societate românească pe care dorim , cu disperare, să o schimbăm.

De noi depinde, când, şi cum îi vom schimba. Deocamdată, a început marea „facturiadă”.

Adică partidul lui Basescu, unblă pe la asociaţiile de locatari să le plătească facturile restante, contra voturililor de anul viitor, de portocalizare a cartierelor sărace.

Sursa: www.dimineata.ro